Gabriela Firea, Europarlamentar PSD

Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din Parlamentul European

17 Octombrie 2026   Casa bunicilor, dansurile și cântecele populare, tradițiile respectate de veacuri, atelierele meșterilor sunt bucăți de patrimoniu. Toate înseamnă România, alături de biserici și mănăstiri, cetăți și muzee, monumente, sculpturi și lucrări de artă. Astăzi este Ziua Internațională a Patrimoniului Cultural Imaterial, introdusă de UNESCO tocmai pentru a pune în valoare tradițiile vii pe care comunitățile le duc mai departe. Patrimoniul imaterial este ce știu oamenii să facă: olăritul de la Horezu, muzica și pașii Călușului, Doina, colindatul în ceată, cămașa cu altiță, dar și miile de meșteri din sate care țes, cioplesc sau cântă la fluier. Dacă o biserică veche se poate restaura și peste decenii, un meșteșug, în schimb, rămâne viu doar dacă mai are cine să-l învețe. Iar la noi tinerii pleacă din sate și meșterii rămân singuri în ateliere, iar produsele care se mai fac, ajung cu greu la oraș, în magazine. De aceea am depus amendamente la opinia Parlamentului European privind Garanția pentru tineret și, printre altele, am cerut ca meșteșugurile tradiționale și activitățile economice legate de patrimoniu să fie recunoscute drept o cale reală spre un loc de muncă, în special în mediul rural și în zonele care se depopulează. Am propus stagii și ucenicii pe care tinerii să le poată face în ateliere de meșteri, mentorat pentru cei care vor să pornească o afacere, formare în competențe digitale și antreprenoriale, pentru că un meșter tânăr de azi trebuie să poată vinde și online. Am cerut ca ceea ce înveți de la un meșter, în afara școlii, să fie recunoscut și validat oficial, și ca tinerii să aibă acces la finanțare și la piață pentru ce produc. Dincolo de o zi internațională și de amintiri, vorbim despre locuri de muncă și pregătire vocațională a tinerilor care, poate, vor un alt traseu profesional, dar și despre garanția că patrimoniul viu rămâne viu, pentru că mai are cine să îl ducă mai departe.