Gabriela Firea, Europarlamentar PSD
Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din Parlamentul European
16 Octombrie 2026 Ziua Internațională a Femeilor din Mediul Rural, sărbātorită azi, e o zi specială în care vreau să privim cu încredere, respect și speranță spre femeile din cătune, sate și comunele din țara noastră, precum și spre femeile din mediul rural din întreaga Uniune Europenă. La nivel european, avem aproximativ 137 de milioane de cetățeni europeni care trăiesc în zonele rurale din Europa, iar în România avem peste 9 milioane de persoane care trăiesc în mediul rural. Dincolo de cifre, vorbim despre milioane de mame, bunici, agricultoare, antreprenoare și păstrătoare ale meșteșugurilor tradiționale, femei care, prin muncă, pricepere și devotament, contribuie zi de zi la bunăstarea familiilor, asigurarea hranei, păstrarea tradițiilor și dezvoltarea comunităților noastre. Toate femeile din zonele rurale merită respect, apreciere și șanse egale!Munca lor, indiferent dacă este în grădina din curtea casei, în gospodăriile mici sau în ferme agricole, în spatele eforturilor pe care le fac zilnic, se află grija pentru copii, dragostea pentru familie și dorința de a construi un viitor mai bun. În calitate mea de membră a Comisiei FEMM, din
Parlamentul European, am susținut amendamente și măsuri concrete pentru femeile din mediul rural, astfel încât munca lor, inclusiv cea din gospodăriile și fermele familiale, să fie recunoscută și protejată. În egală măsură, am susținut accesul mai ușor la fonduri europene, sprijin pentru femeile care vor să își deschidă o afacere, dreptul la pensie și protecție socială, precum și dezvoltarea serviciilor medicale, a creșelor și a infrastructurii digitale. Voi continua să susțin măsuri prin care femeile din sate, cătune și comunele din țara noastră, dar și de pe întreg teritoriu al Uniunii Europene, să aibă șanse egale și reale la independență economică pentru a-și permite o viață decentă alături de cei dragi.