17 Octombrie 2025
Am primit mii de mesaje din partea părinților îngrijorați de efectele unor recomandări europene prin care copiii ar putea ajunge să își aleagă propriul gen, la orice vârstă.
Reamintesc faptul că, săptămâna trecută, Comisia Europeană a publicat strategia “Union of Equality”, care conținea următorul paragraf:
“The Commission will facilitate exchanges of best practices among Member States to support the development of legal gender recognition procedures based on self-determination that are free from age restrictions.”
Traducerea în limba română: “Comisia va facilita schimbul de bune practici între statele membre pentru a sprijini dezvoltarea unor proceduri de recunoaștere legală a genului bazat pe autodeterminare, care să nu aibă restricții de vârstă.”
Iată întrebările pe care le-am adresat Executivului European:
Le mulțumesc colegilor eurodeputați Maria Grapini, Dragoș Benea, Gheorghe Cârciu, Andi Cristea și Mircea Hava care s-au alăturat acestui demers și au susținut aceste întrebări pe care le-am trimis către Comisia Europeană.

